1 Mai. Ce poți face la mare în minivacanța de Ziua Muncii. Concerte, evenimente și celebrul grătar festiv

1 Mai. Ce poți face la mare în minivacanța de Ziua Muncii. Concerte, evenimente și celebrul grătar festiv
Publicat: 29/04/2023, 11:30

1 Mai a fost mereu pretext de sărbătoare, petreceri memorabile și, cum altfel, prima vizită la mare, ideal la Vama Veche. Chiar dacă temperaturile, departe de a fi prietenoase, vor face imposibilă o baie în mare, sunt multe alte lucruri pe care le poți face la Costineşti, Mamaia şi Constanţa.

1 Mai la mare

Minivacanţa de 1 Mai se anunță una bogată în evenimente la mare, aici desfășurându-se nu mai puțin de trei festivaluri, în Costineşti, Mamaia şi Constanţa.

„Beach, Please”, la Costinești

Când: în perioada 27 aprilie – 1 mai

Unde: în staţiunea Costinești

Patru zile şi patru nopţi incendiare la Costineşti, cu un Lineup al celor mai celebri şi fresh artişti internaţionali, care abia aşteaptă să urce pe cea mai mare scenă dedicată culturii urbane din Europa de Est.

Peste 50.000 de participanţi care au achiziţionat bilete și aproximativ o sută de artiști care vor întreține atmosfera, conform unui comunicat de presă al organizatorilor.

„Sunwaves”, la Mamaia

Când: între 27 aprilie şi 3 mai

Unde: plaja Blue Beach, Mamaia

Peste 10.000 de turişti sunt aşteptaţi şi la festivalul de muzică electronică „Sunwaves Mamaia”. Pe plaja Blue Beach există patru scene ce vor găzdui aproape o sută de artişti internaţionali şi români care vor mixa fără oprire până în ziua de 3 mai.

Printre artiştii invitaţi sunt nume internaţionale precum Marco Carola, Loco Dice, Jamie Jones, Ricardo Villalobos, Luciano, iar România este reprezentată de DJ precum ARPIAR, Dan Andrei, Priku, Arapu, Mahony, Gescu, Cezar şi mulţi alţii.

„De 16 ani, litoralul românesc devine epicentrul muzicii electronice mondiale. Festivalul SUNWAVES s-a remarcat prin autenticitate şi un program non-stop, ajungând la cea de-a treizecea ediţie la sfârşitul lunii Aprilie. Peste 85% din abonamentele vândute până acum sunt către publicul din străinătate, cea mai mare pondere având turiştii din Regatul Unit, cu peste 3.000 de bilete cumpărate. Aceştia sunt urmaţi de turiştii italieni, cu 1.500 de bilete, francezi, cu 1.000 de bilete, spanioli şi germani, cu câte 600 de bilete, americani, cu peste 300 de bilete, dar şi turişti din UAE, Canada, Columbia, Grecia, Olanda, Polonia, Suedia, Turcia, Arabia Saudită, Israel şi multe alte ţări. Conceptul festivalului, orarul, design-ul specific şi muzica sunt preferate de turiştii din afara ţării. Aceştia au ocupat deja o bună parte din hotelurile şi apartamentele în regim hotelier din zona festivalului”, se precizează în comunicatul organizatorilor.

„Festival du bonheur pour le gourmands”, la Mamaia

Când: în perioada 27 aprilie – 1 mai

Unde: plaja Enigma, Mamaia

Muzică bună, ofertă variată de băuturi, activități interactive, zone de relaxare şi de luat masa, locuri de joacă special amenajate, promit organizatorii.

„Gastronomie savuroasă şi muzică – reţetă de succes! Intrarea este liberă!, anunță organizatorii.

„Grill Fest”, la Constanța

Când: între 29 aprilie şi 1 mai

Unde: plaja Reyna

„Grill Fest” este cea mai nouă experienţă de barbecue şi muzică din România. Cei mai cunoscuţi chefi, cele mai relevante branduri din industria cărnii şi artişti de top din industria muzicală sunt împreună într-un festival destinat iubitorilor de barbecue, dar şi de muzica. Intrarea este libera.

Vor fi prezenţi Spike şi DJ Project , Carla’s Dreams, Manuel Riva şi Partydul Kiss FM, Smiley şi AlbWho.

Peste 20 de chefi barbecue – Orlando Zaharia, Iulian Olaru, Chef Manole, Alin Barabancea, Goran Milosevici, Mao, Smokereală, D’ale Porcului, Frăţia Ceaunelor. Activităţi sportive, kids area, zonă cu accesorii pentru grătar şi produse specializate, standuri cu specialităţi barbecue din peste 50 de ţări vor fi atracțiile festivalului.


CITEȘTE ȘI:

Prognoza meteo pentru luna mai. Când se va termina FRIGUL și vremea rea în România

Cum va fi vremea în vacanța de 1 mai! Anunțul făcut de meteorologi

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligație pentru șoferi. Regulă pentru cei cu mașini second-hand. Se verifică neapărat
Trucul pe care gospodinele nu-l împărtășesc nimănui. Te scutește de la un mare efort
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună